Francois Hollande luptă cu scandalul evaziunii fiscale
Un scandal financiar îl ameninţă pe preşedintele Francois Hollande, după ce presa a dezvăluit că fostul trezorier al campaniei sale electorale a investit în două

Cabinetul Victor Ponta a ajuns aproape de jumătatea mandatului de 7 luni cu care a pornit la drum în luna mai, însă nu a reușit
Delegaţia FMI, Comisia Europeană, Banca Mondoală şi-a încheiat misiunea în România – guvernul a ieşit bine la tăierile bugetare, sfaturile şi presiunile delegaţiei s-au concentrat
„În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la
Secretarul general al PDL Ioan Oltean a declarat că nu exclude o remaniere guvernamentală în urma protestelor din stradă, dar numirea unui guvern tehnocrat nu
Colegiul Director al PDL a discutat, luni, despre remanierea guvernamentală ca despre o soluție posibilă, fără a se menționa portofolii, a declarat purtătorul de cuvânt