regiuni

Regiunile de dezvoltare cu personalitate juridică vor fi prevăzute în Constituţie în 2013 , iar din 2014 va fi implementată efectiv reorganizarea teritorial-administrativă a României cu noile regiuni, dar cu propunerea de păstrare a actualelor județe, a declarat...
21 iunie, 2012
Regiunea Bucureşti-Ilfov are proiectele pe fonduri structurale cele mai valoroase, ca bani potențiali care pot fi absorbți de la Comisia Europeană, dar, raportat la valorile eligibile, plățile efectuate către beneficiari sunt cele mai reduse, din anul 2007 până...
12 aprilie, 2012
Maximizarea satisfacerii intereselor locale, oricare ar fi ele, s-ar putea să dea o sumă mai mică decât cea rezultată din optimizarea la nivelul întregii Românii.
18 iunie, 2011
L-am întrebat pe secretarul de stat Karoly Borbely, din Ministerul Economiei, dacă ar putea pune la dispoziţia presei vreun studiu privind ifluenţele economice ale reorganizării administrativ-teritoriale. „Din câte ştiu eu, nu sunt astfel de studii la minister, nu...
18 iunie, 2011
USL şi-a prezentat sâmbătă viziunea proprie asupra reîmpăririi teritoriale a României, ca variantă la versiunea avansată de PDL şi Traian Băsescu. Liderii social-liberali au explicat dezavantajele pe care le are, în viziunea USL, varianta PDL de reîmpărţire teritorială...
12 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, duminică, la Sfântu Gheorghe, că după Paşti va înainta Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei. Şeful statului a mai spus că ar dori ca referendumul pentru schimbarea Constituţiei să aibă loc în iunie...
17 aprilie, 2011

Regionalizarea economică. Avantaje şi pericole. Stolojan: Problema de fond va fi polarizarea resurselor. Coşea: Atenţie la fenomenul de centrifugare.

L-am întrebat pe secretarul de stat Karoly Borbely, din Ministerul Economiei, dacă ar putea pune la dispoziţia presei vreun studiu privind ifluenţele economice ale reorganizării administrativ-teritoriale. „Din câte ştiu eu, nu sunt astfel de studii la minister, nu am văzut aşa ceva. Ştiu ca sunt necesare, dar eu nu am văzut. Încercaţi la INS” – a fost răspunsul oficialului din Ministerul Economiei.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: