Sulfina Barbu-PDL: Regionalizarea, după alegeri
Regionalizarea României rămâne o temă de actualitate a Partidului Democrat Liberal, dar va fi pusă în practică după alegerile locale din 2012, a declarat duminică

Coaliția de guvernare va relua discuțiile privind reorganizarea administrativ-teritorială pe 8 august, când va fi analizat proiectul PDL privind reducerea numărului de județe de la
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară Tusvanyos, că nu a venit momentul ca Guvernul de la Budapesta să intervină
Reorganizarea administrativ-teritorială va aduce, odată cu reducerea numărului de judeţe de la 42 (inclusiv municipiul Bucureşti) la 8, şi reduceri masive de posturi în consiliile judeţene, prefecturi sau servicii deconcentrate ale ministerelor. Potrivit unui studiu vehiculat în PDL şi în mediile parlamentare, la nivelul aparatele de specialitate ale tuturor consiliile judeţene, vor dispărea
Eventuala reorganizare administrativ-teritorială trebuie să implice urgenta fuziune a comunelor, astfel încât numărul acestora să se reducă cu minimum un sfert, pe structura actuală, pentru
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, luni, parlamentarilor să voteze proiectul de revizuire a Constituţiei, cu prevederile introduse de el, inclusiv cele referitoare la eliminarea prezumării