Victor Ponta: Nu cred că putem coabita cu Băsescu dacă acesta revine la Cotroceni după referendum
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că nu va putea coabita cu preşedintele Traian Băsescu în cazul în care acesta va reveni la Palatul

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura
Curtea Constituțională a validat luni suspendarea președintelui Traian Băsescu din funcție și a respins contestațiile făcute de Vasile Blaga și Roberta Anastase la demiterea lor de la șefia Senatului, respectiv a Camerei Deputaților. Pe de altă parte, Legea prin care USL restrângea atribuţiile CCR – şi care a stârnit reacţiile cancelariilor europene – a fost declarată neconstituţională.
„Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29. Şi bănuiesc că votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna
64,3 % dintre alegători ar vota pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, la referednumul din 29 iulie, relevă un sondaj IMAS comandat de Europa FM. 27,4%
Guvernul a decis, sâmbătă, să aloce 95,6 milioane de lei (circa 21 de milioane de euro) pentru organizarea referendumului de demitere a președintelui programat pentru