referendum

Ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, i-a acuzat, miercuri, pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție că desfășoară investigații abuzive asupra unor persoane care au votat la referendumul de demitere a șefului statului. În context, el l-a acuzat pe...
15 august, 2012
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că Parlamentul trebuie să ”cheamă la ordine conducerea” Parchetului General, în urma anchetelor Direcțiie Naționale Anticorupție în mai multe localități, privind votarea la referendumul de...
15 august, 2012
Curtea Constituțională a hotărât marți să ceară Guvernului listele electorale care au fost actualizate până la data de 10 iulie, urmând ca forul să ia decizia finală de validare sau invalidare a referendumului de demitere a președintelui pe...
14 august, 2012
Procurorii DNA au făcut cercetări în peste 20 de localităţi din judeţul Olt, unde prezenţa la referendum a depăşit sută la sută, magistraţii audiind preşedinţii mai multor secţii de votare, dar şi membrii acestora, relatează Mediafax. Separat, Secția...
14 august, 2012
Curtea Constituţională a decis, marţi, să devanseze pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente, au declarat surse oficiale citate de Mediafax. Decizia a fost luată într-o şedinţă a Curţii care a durat peste...
14 august, 2012
Judecătorii Curţii Constituţionale ar fi convenit în şedinţa de marţi că judecătorul Ştefan Minea era îndreptăţit să transmită rectificarea la Monitorul Oficial în privinţa motivării Curţii pe referendumul din 29 iulie, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax....
14 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: