redeschidere

Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Decizia Parchetului ÎCCJ, respectiv hotărârea Instanței Supreme sunt o consecință a deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului...
9 martie, 2015
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat joi că dosarul Mineriada 13-15 a fost redeschis. PÎCCJ a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască...
5 februarie, 2015
Săptămâna trecută a fost, pentru guvern, una a gestionării şi vânzării resurselor. În doar câteva zile, executivul a tranşat două mari contracte (nu lipsite de controverse - judiciare sau ţinând de contestaţii venind dinspre societatea civilă), a relansat...
1 aprilie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că există obligaţia ca până la sfârşitul anului să fie redeschise minele, pentru a se crea locuri de muncă în 2012. „Acesta este aurul în momentul de faţă – locurile de muncă....
10 septembrie, 2011
Ministerul Public a anunţat joi că, la cererea lui Nicolae Popa – condamnat în dosarul FNI la 15 ani de închisoare şi extrădat din Indonezia – se infirma soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Sorin Ovidiu...
4 august, 2011

Săptămâna resurselor: Cupru, petrol, redevenţe, mine, poate gaze de şist

Săptămâna trecută a fost, pentru guvern, una a gestionării şi vânzării resurselor. În doar câteva zile, executivul a tranşat două mari contracte (nu lipsite de controverse – judiciare sau ţinând de contestaţii venind dinspre societatea civilă), a relansat un act normativ – cel al redevenţelor (lăsat în coadă de peşte de fostul guvern al Dlui. Emil Boc) şi şi-a anunţat intenţiile de ea redeschide unele mine. Despre ce e vorba:

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: