Daniel Dăianu / Revizitând “încordarea structurală”
Interventiile bancilor centrale pentru a salva banci, sisteme financiare(ca imprumutator de ultima instanta/lender of last resort), pot fi interpretate ca versiune a dominantei fiscale asupra

Criza este departe de a se fi încheiat în zona euro, însă previziunile economice ale Comisiei Europene lasă să se întrevadă o lumină de speranță
Austeritatea, acel complex de masuri fiscale si bugetare prin care guverne din toata lumea au incercat sa-si reduca deficitele si sa puna sub control datoria
Miniştrii europeni de finanţe au deschis calea pentru adoptarea unor politici bugetare mai lejere, după ce alegerile din Italia au demonstrat un veto dur împotriva
Contrar predicţiilor pesimiste făcute la începutul anuluin 2012, privind posibila prăbuşire a euro, zona euro a supravieţuit intactă, dar moneda unică este încă “la terapie
Banca Centrală Europeană a revizuit în scădere previziunile privind creşterea economică din zona euro, pentru aceste an şi pentru anul viitor, precizând că dificultăţile economice