Creștere economică peste așteptări în 2022. România va evita, cel mai probabil, recesiunea tehnică
În urma unui avans al PIB-ului din T4 2022 de 1,1% față de trimestrul anterior, respectiv de 5% față de același trimestru din 2021, România

Economia Germaniei s-a contractat neașteptat în trimestrul al patrulea din 2022, un semnal că cea mai mare economie a Europei este pe cale să intre
România ar urma să înregistreze o recesiune tehnică la începutul acestui an, potrivit unei analiză a specialiștilor UniCredit Bank, în condițiile în care ritmul de
Comisia Europeană se așteaptă ca economia UE și a zonei euro să se contracte în ultimul trimestru al acestui an și în primul trimestru al
Europa, dar mai ales statele din zona euro, se îndreaptă spre recesiune pe măsură ce inflația ridicată persistă iar incertitudinea economică înăbușă cheltuielile concomitent cu
România va intra aproape inevitabil într-o recesiune tehnică la iarnă, specialiștii UniCredit Research estimând că PIB-ul se va contracta în ultimul trimestru din 2022, respectiv