TAROM are un nou director interimar, pentru 4 luni
Consiliul de Administraţie al TAROM l-a numit director general provizoriu al companiei pe George Costin Barbu (foto), directorul general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Pilotul Valentin Gvinda (foto), cel pe care Consiliul de Administrație de la TAROM dorea să-l numească director general intermar, a refuzat funcția, după ce a
Mădălina Mezei(foto), demisă marți de la conducerea TAROM, a fost citată pentru luni la DNA, care s-a autosesizat în legătură cu informația că ministrul Transporturilor
Constantin Axinia (foto) a declarat pentru Mediafax, după ce Consiliul de Administraţie al CFR SA l-a demis din funcţia de director general, că a fost
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marți, la Drobeta Turnu Severin, că Executivul pregătește o Hotărâre de Guvern prin care porturile de la Dunăre să
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că urmează restructurări în companiile din domeniu ale statului. Anunțul apare la doar o