Moody’s: Redresarea economiilor din zona euro, doar la jumătatea drumului
Naţiunile cu probleme din zona euro se află, în cel mai bun caz, la jumătatea drumului pentru corectarea dezechilibrelor economice, care au contribuit la criza

Moody’s a înrăutăţit vineri perspectiva ratingului Baa3 al României pentru datoriile pe termen lung în valută şi lei de la stabilă la negativă, din cauza
Moody’s a coborât cu o treaptă ratingul BRD – Groupe Societe Generale la „Baa3”, cu perspectivă negativă, ajustând calificativele de credit a cinci subsidiare ale
Moody’s Investors Service a revizuit în scădere, cu patru trepte, de la ‘Ba1’ la ‘B2’, ratingurile pe termen lung ale Hidroelectrica şi le-a plasat sub
Fitch Ratings a retrogradat luni ratingul Băncii Româneşti pentru datoriile pe termen lung cu o treaptă, la nivelul „B-„, cu perspectivă negativă, ca urmare a
Moody’s a coborât ratingurile BCR şi Raiffeisen Bank România la „Ba1”, în categoria investiţiilor cu caracter speculativ şi riscuri substanţiale de credit, în cadrul unei