raport

Guvernul se angajează să semneze contractul de privatizare a CFR Marfă până la jumătatea lunii mai și să introducă sistemul de coplată a serviciilor de sănătate de stat din martie, potrivit proiectului scrisorii de intenție elaborat de Ministerul...
28 ianuarie, 2013
Președintele Traian Băsescu a precizat, miercuri, că a avut marți, la Senat, o întrevedere cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu, respectiv Valeriu Zgonea, și cu premierul Victor Ponta privind problemele pe care România le are...
23 ianuarie, 2013
Comisia Europeană va reține în raportul suplimentar în cadrul MCV pentru România și chestiunea imunității sentaorilor și deputaților români, reglementată prin modificările de statut adoptate marți de Parlamentul de la București, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al...
23 ianuarie, 2013
Creșterea salariul minim brut la 800 lei cu începere de la 1 iulie 2013 va reface aproape exact puterea de cumpărare a retribuției minime de la 1 iulie 1988, când valoarea acesteia era de 1.500 lei. Prețurile s-au...
22 ianuarie, 2013
Categoria de vârstă confruntată cel mai mult cu riscul sărăciei şi excluziunii sociale în România este cea de până la 17 ani inclusiv, aproape jumătate dintre minorii români având şanse să ajungă într-o astfel de situaţie, informează un...
10 ianuarie, 2013
Economişti de top ai FMI, Olivier Blanchard şi Daniel Leigh, au redactat un raport în care vorbesc despre “greşelile lor anterioare” în prezicerea impactului austerităţii asupra economiilor europene, scrie  EuObserver. “Analiştii economici au subestimat în mod semnificativ creşterea...
8 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: