România după 25 de ani (V) / Cheia cheilor, atunci și acum: Productivitatea muncii raportată la salarii
După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar

La scurt timp după Revoluția din1989, Comisia Națională pentru Statistică, cum se numea atunci INS, scotea un breviar în care prezenta principalii indicatori economici ai
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna octombrie 2014, a urcat cu 0,4% față de luna precedentă, până la 1.705 lei. Puterea de
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna septembrie 2014, a fost cu 0,9% mai mare față de luna precedentă, până la 1.698 lei.
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna august 2014, s-a redus cu 2,1% în raport cu luna trecută, până la 1.683 lei. Diminuarea
Numbeo.com și-a propus să centralizeze și să compare nivelul prețurilor la cele mai importante produse, veniturile bănești și puterea de cumpărare din cele mai mari