psd

Circa 7.000 de membri și simpatizanți ai celor trei partide care compun USL au manifestat, joi, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei, potrivit cifrelor oficiale ale Jandarmeriei. Organizatorii, de la PNL, au susținut, însă, că numărul manifestanţilor...
19 ianuarie, 2012
Aproximativ 10.000 de manifestanți sunt așteptați, joi, în București, la un miting organizat de PNL, dar la care vor participa și aliații de la PSD și PC. ”Mitingul pentru libertate” a primit autorizație de la Primăria Municipiului București...
18 ianuarie, 2012
Liderii Uniunii Social Liberale vor începe luni să-i invite pe membrii și simpatizanții celor trei partide componente să se alăture manifestațiilor pașnice din țară, a declarat, duminică, președintele PNL, Crin Antonescu, copreședinte al USL. ”Începând de mâine, vom...
15 ianuarie, 2012
Uniunea Social Liberală solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare şi declanşarea alegerilor anticipate, a informat vineri USL, într-un comunicat de presă. ”În condiţiile în care România arată astăzi ca o ţară neguvernată, singura soluţie raţională este declanşarea rapidă...
15 ianuarie, 2012
Eurodeputatul Gheorghe Becali este vizat în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Mircea Geoană, după ce ar fi dat un teren de un hectar unui ministru, procurorii DNA verificând dacă tranzacţia a fost legală, relatează...
13 ianuarie, 2012
Omul de afaceri Ioan Niculae a contribuit cu 150.000 de euro la campania electorală a candidatului PSD la Președinția României, în anul 2009, Mircea Geoană, și a pretins în schimb dreptul de a decide numiri în funcții guvernamentale,...
11 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: