Cabinetul Ponta în Parlament: emoții mici
Cabinetul Victor Ponta primește luni votul de învestitură, cu șanse foarte mari să obțină încrederea Parlamentului, după ce numai USL a acumulat majoritatea senatorilor și

Victor Ponta şi Gabriel Oprea, liderii PSD şi UNPR, au semnat miercuri un protocol de colaborare între cele două formaţiuni politice. Cei doi preşedinţi de
Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2012-2015, recent adoptată de Guvern, prevede măsuri pentru combaterea fraudelor la alegeri, în condiţiile în care anul acesta sunt programate două rânduri de scrutine: localele şi parlamentarele.
Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Marian Muhuleţ şi Cristian Leahu, director în cadrul AEP, au explicat, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro, ce au făcut autorităţile şi ce ar trebui să mai facă pentru combaterea fraudei şi mitei electorale.
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că va propune Biroului Permanent al organizaţiei ca partidul să meargă cu candidați proprii la alegerile din
„PDL lasă la latitudinea organizaţiilor judeţene să decidă dacă încheie alianţe electorale judeţene sau locale cu formaţiunile politice cu care colaborează la nivel local. Alianţa
România şi Serbia au semnat joi, la Bruxelles, un protocol privind statutul minorităţilor din cele două ţări, după ce partea română a solicitat în reuniunea