Guvernul ezită „revoluția fiscală”, sindicatele continuă protestele
Sindicatele continuă programul acțiunilor de protest și declară că nu vor renunța până când Guvernanții nu vor abandona ideea transferării contribuțiilor sociale la angajat. De

Zeci de mii de oameni au demonstrat duminică seara în Capitală și mai multe orașe din țară, împotriva legilor Justiției. La București, aproape 10.000 de
România este într-un moment de cumpănă, iar în următoarele zile se va decide dacă România rămâne un stat de drept sau va fi aruncată la
Reprezentanți ai medicilor de familie, împreună cu cei ai pacienților din mai multe județe au pichetat, joi, sediile prefecturilor și a caselor județene de asigurări
Primăria Generală a Capitalei a refuzat autorizarea marșului de miercuri al Solidarității Sanitare falsificând data depunerii cererii sindicatului și invocând un motiv inexistent – acuză
Aproximativ 6.000 de sindicaliști de la Cartel Alfa au protestat miercuri în Piața Victoriei, solicitând renunțarea la transferul întregii poveri a contribuțiilor asupra angjatului și