Voucherele de vacanță îngheață la valoarea de 1.450 lei. Angajații companiilor de stat nu le mai primesc
Voucherele de vacanță ale bugetarilor îngheață la valoarea de 1.450 de lei, conform unui proiect de OUG aflat pe ordinea de zi a ședinței de

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să prevadă dreptul de a beneficia de asigurare de sănătate şi pentru contribuabilii care nu au depus Declaraţia 600, în
Prima ședință a Guvernului Dăncilă are pe ordinea de zi o Ordonanță de Urgență care va reglementa oficial, dar provizoriu, problemele ridicate de precedentele modificări
Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra
Folosirea casele de marcat cu jurnal electronic va fi obligatorie de la 1 iunie 2018, în cazul contribuabililor mari și mijlocii, și de la 1
Guvernul a decis, joi, printr-o ordonanță, amânarea cu încă cinci luni a intrării în vigoare a Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, pentru pregătirea riguroasă