Crin Antonescu: Teodor Meleşcanu nu se autosuspendă, ci va fi demis din PNL.
Teodor Meleşcanu nu va mai fi membru PNL, dar nu autosusopendat, ci demis” – a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu la aflarea veştii că liberalul

Senatorul liberal Teodor Meleşcanu este propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru postul de director al Serviciului de Informaţii Externe – anunţă un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Liderii USL i-au cerut, luni, președintelui Traian Băsescu să demisioneze din funcție și să se organizeze alegeri anticipate prezidențiale și parlamentare, însă șeful statului s-a
“De câte ori am fost întrebat, am spus că soluția este un premier politic. Un guvern politic ” – a declarat Lucian Croitoru pentru cursdeguvernare.ro,
Președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a fost propus oficial, marți, de premierul Emil Boc, pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, în locul
Uniunea Europeană ar putea evita procesul greoi de modificare a tratatelor recurgând la un truc legal inteligent, sugerează preşedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy. Potrivit