Ministrul Transporturilor anunță proiecte spectaculoase pentru anul 2014
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a anunțat ce proiecte își propune să demareze anul viitor: o line ferată de mare viteză construită de companii chineze, care

Comisia Europeană a lansat miercuri primul apel de propuneri de proiecte din cadrul Orizont 2020, program de cercetare și inovare al Uniunii Europene, care dispune
Administrațiile locale primesc anul viitor cu 1,2 miliarde de lei mai mult (aproape 300 de milioane de euro), față de 2013, doar prin majorarea transferurilor
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat joi că 230 de milioane de euro din realocarea financiară de 350 de milioane de euro către Programul
Guvernul va avea în vedere 13 criterii după care va decide continuarea actualelor proiecte pe bani publici și abandonarea unora dintre investiții, potrivit unui proiect
Comisia Europeană urmărește situația primarilor declarați incompatibili de către ANI, în condițiile în care proiecte prioritare de 754 milioane de euro sunt derulate de companii