Ministrul Economiei: Roşia Montană va demara în acest an
„Prezenţa mea aici este o garanţie că mineritul în această zonă se va dezvolta. Noi ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an să luăm

Plafonul până la care întreprinderile mici pot aplica regimul special de scutire de TVA va fi majorat de la 35.000 de euro (119.000 lei) la
USL va susţine în Camera Deputaţilor un amendament prin care minorităţile care au o pondere de minimum 6% într-un judeţ să obţină automat un loc
Un grup de parlamentari de la Putere și Opoziție, ai comisiilor juridice, a depus la Senat, în urmă cu două zile, un proiect de lege
„Aurul de la Roşia Montană, care este o resursă importantă într-un fel sau altul trebuie exploatat. Întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune
Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, Guvernului să grăbească procesul de adoptare a noii legi a sănătății. La ceremonia de depunere a jurământului noului ministru