proiect

Negocierile pe marginea bugetului pe 2017 al Uniunii Europene s-au finalizat în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, fonduri însemnate fiind alocate măsurilor menite să facă Europa mai competitivă și mai sigură. Mai mulți bani vor fi alocați...
17 noiembrie, 2016
Comisia Europeană a prezentat miercuri cel mai nou plan de armonizare a sistemelor de fiscalitate aplicate companiilor în statele membre, anunță EurActiv. După alte câteva tentative similare eșuate în trecut, Comisia speră acum că seria recentelor scandaluri legate...
27 octombrie, 2016
Impactul real al proiectului de lege al PSD care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017 este de 1,6 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, dublu față de estimarea social-democraților, potrivit unei declarații...
19 octombrie, 2016
Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect privind dezvoltarea învăţământului profesional – dual, în baza căruia operatorii economici care încheie contracte de parteneriat cu unităţile de învăţământ ar putea beneficia de o serie de facilităţi. O...
19 octombrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a publicat luni seara proiectul – în principii și ca set de măsuri generale – pe care l-a promis săptămâna trecută. Premierul insistă, în lansarea proiectului, pe faptul că nu va candida la parlamentare și...
17 octombrie, 2016
Guvernul german pregătește o lege care va limita accesul cetățenilor europeni la beneficiile sociale din această țară – ei nu vor mai putea solicita aceste de ajutoare decât după cinci ani de rezidență, potrivit cotidianului Sueddeutsche Zeitung. Proiectul...
7 octombrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: