program

Guvernul și-a realizat în proporție de 96,8% veniturile programate pentru primul trimestru al anului, în vreme ce cheltuielile s-au situat la 80,3% față de cele anticipate la începutul anului, reiese din Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I,...
2 mai, 2016
Conducerea Camerei Deputaților a decis, potrivit Agerpres, să modifice programul de lucru astfel încât deputații să se poată implica în campania electorală. „Deci, va fi programul tradiţional. Şi declaraţiile politice vor fi marţi dimineaţă de la ora 8,00...
22 aprilie, 2016
Preşedinta comisiei pentru control bugetar din Parlamentul Oficial i-ar fi  solicitat Corinei Creţu, comisar european pentru pentru Politică Regională, să îşi explice obiceiurile de muncă, transmite Politico. Ingeborg Grassle, preşedinta comisiei pentru control bugetar, i-a cerut o serie de precizări...
22 decembrie, 2015
România, statul european care în trimestrul III din 2015 a înregistrat cea mai accentuată creştere economică din UE faţă de trimestrul anterior, țara  care anul viitor va avea, potrivit prognozelor oficiale, a doua cea mai mare creştere economică de la...
3 decembrie, 2015
La nouă luni, bugetul general consolidat înregistra un excedent de 6,1 miliarde de lei, respectiv 0,87% din PIB. Rezultatul pozitiv nu are, însă, legătură cu o mai bună încasare a veniturilor: ci cu tăierea bugetelor de investiții, în...
12 noiembrie, 2015
Proprietarii de locuinţe achiziţionate sau construite prin programul „Prima Casă” vor putea cumpăra o nouă locuinţă, mai mare şi mai scumpă, prin program, dacă vor îndeplini cumulativ patru condiţii – a decis guvernul în ședința de miercuri. Potrivit...
4 martie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: