Profitul băncilor a fost cu 50% mai mare decât înaintea pandemiei, la jumătatea anului
Profitul net agregat al băncilor s-a ridicat la circa 4,19 miliarde de lei în iunie 2021, în creștere cu peste 50% față de aceeași perioadă

Profitul net al Grupului BRD a fost de 963 milioane lei în 2020, cu 35,5% mai mic decât în 2019. Profitul a fost obținut dintr-un
Deficitul bugetar ar putea scădea până la 3% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2022, având în vedere media de 5,7% pe anii 2020-2023, asumată
Volumul activelor al băncilor din România din sectorul bancar intern a crescut marginal, cu 0,2% în primul trimestru din 2019 față de ultimul de anul
Sistemul bancar din România a obţinut un profit cumulat, necompensat cu pierderile, de 7,17 miliarde de lei, anul trecut, o creştere cu 35% faţă de
Accesul la finanțare este dependent de profit și de capacitatea de dezvoltare a instituțiilor financiare. În momentul în care afectezi profitul, afectezi capacitatea de dezvoltare