procurori

Rectorul Universiții Ovidius din Constanța, Tiberius Epure, a fost reținut, marți, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru presupusa infracțiune de luare de mită, în cazul admiterii la Facultatea de Farmacie. Procurorii susăin că luna august 2012, inculpatul Epure...
30 iulie, 2013
Rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, Tiberius Epure, a fost ridicat de procurorii anticorupție, marți, pentru a fi audiat la Direcția Națională Anticorupție, la București, într-un caz de luare de mită, potrivit unor surse citate de Mediafax. Biroul rectorului...
30 iulie, 2013
Dan Voiculescu a fost pus sub învinuire, luni, în dosarul presupusului șantaj în care sunt implicate posturile de televizuie Antena 1 și Antena 3, deținute de familia de omului de afaceri, a informat Direcția Națională Anticorupție. Procurorii îl...
29 iulie, 2013
Un funcționar român a cerut 116.000 de euro mită pentru a rezolva mai repede o cerere de rambursare de bani europeni în proiecte derulate în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, susțin procurorii DNA care l-au trimis joi...
25 iulie, 2013
Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu și președinta companiei care operează posturile de televiziune Antena, este urmărită penal în dosarul de șantaj în care e învinuit Sorin Alexandrescu, directorul general al grupului de presă. Potrivit procurorilor DNA, alături...
11 iulie, 2013
Judecătoarele Viorica Dinu și Antonela Costache au fost trimise în judecată, luni, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru infracțiuni de corupție judiciară, printre cei de la care ar fi luat mită numărându-se controversați oameni de afaceri și...
8 iulie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: