Cumpărătorul CFR Marfă: Suntem atacați de o grupare de interese economice și mediatice
Grupul Grampet – GFR, care a câștigat licitația pentru privatizarea CFR Marfă, acuză luni atacuri din partea unui grup de interese economice și mediatice, care

Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a luat vineri nicio decizie privind privatizarea CFR Marfă, după ce în 5 mai adoptase o hotărâre înainte
Președintele Traian Băsescu a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru vineri, ora 11.00, la Cotroceni, după ce joi Guvernul a solicitat o astfel
Peste 2.500 de sindicalişti CFR au pichetat, joi, Ministerul Transporturilor și Guvernul, cerând suspendarea privatizării CFR Marfă și blocarea disponibilizărilor de personal din această companie.
Administrația Prezidențială i-a transmis miecuri premierului Victor Ponta să nu aștepte avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru contractul de privatizare a CFR Marfă,
Premierul Victor Ponta a susținut, miercuri, că privatizarea CFR Marfă cu firma Grup Feroviar Român nu va fi finalizată, dacă președintele Traian Băsescu nu convoacă