Tesla începe livrările în România și construiește stații Supercharger în 3 orașe
Compania Tesla a anunțat pe Twitter că modelele sale pot fi comandate acum și în România, Polonia, Ungaria și Slovenia. De asemenea, compania va construi

Un grup interministerial discută cu furnizorii de medicamente încă de anul trecut o nouă formulă pentru taxa clawback, care a ajuns la 24,6%. Din 2011
România a importat cantități din ce în ce mai mari și mai scumpe de gaze naturale și energie electrică, în ultima jumătate a anului trecut
Mierea produsă în România lipseşte de pe rafturile hipermarketurilor din cauza importurilor de miere la preţuri de dumping şi a comisioanelor ridicate, potrivit explicațiilor oferite
Managerii şi administratorii conmpaniilor din România se așteaptă la creșterea prețurilor în întreaga economie, deși activitatea urmează să stagneze, sau chiar să scadă, ca în construcții
Creşterea preţurilor de consum în decembrie 2018 a fost de doar 0,16%, mai puţin decât în urmă cu 12 luni, ceea ce a redus inflaţia