Eurostat: România înregistrează a două cea mai mare “inflație industrială” din UE
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021, o creştere de 43% în Uniunea Europeană

Indicele prețurilor de consum din Germania a urcat în septembrie la 10,9% de la 8,8% în august, mult peste așteptările analiștilor, care întrevedeau un ritm
În articolul din 6 septembrie am analizat modificările aduse prin Ordonanța de urgență nr. 119/01.09.2022 (OUG 119) la Ordonanța de urgență nr. 27/26.03.2022 (OUG 27).
Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de antreprenorul Ștefan Vuza, a anunțat luni că va concedia 396 de angajați, adică peste o cincime din total, în
Guvernul britanic a plafonat preţul angro la gaze naturale şi electricitate pentru companii, începând din luna octombrie, iar plafonul va fi fixat la mai puţin
Statele din Europa au alocat fonduri de 500 de miliarde de euro pentru a face față crizei energetice, anunță Bloomberg, care citează o analiză realizată