pret

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, că a discutat la Viena cu oficialii companiei OMV despre posibilitatea ca România să participe la controlul prețului carburanților, dar și despre litigiile pe care gigantul asutriac le are cu statul...
19 iunie, 2012
Prețul energiei electrice va fi cel stabilit deja cu Fondul Monetar Internațional, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta. El s-a declarat foarte deranjat de declarația vicepreșdintelui Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE) Petru Lificiu, potrivit căruia curentul...
30 mai, 2012
UPDATE // România riscă să piardă fondurile structurale neutilizate, potrivit unei analize făcute de Deutsche Welle, autorii precizând că preţul pe care UE este dispusă să-l plătească pentru ca Grecia să rămână în zona euro ar putea conţine...
27 mai, 2012
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potivit...
13 mai, 2012
Analiştii de la Ernst & Young au calculat că preţul petrolului ar putea ajunge la 150 de dolari pe baril în luna mai şi ar putea rămâne aşa până la sfârşitul anului 2013, scrie The Telegraph. Dacă preţul...
11 aprilie, 2012
Preţurile energiei electrice urmează să se liberalizeze până în 31 decembrie 2013 pentru consumatorii industriali şi până în 31 decembrie 2017 pentru clienţii casnici, potrivit unui proiect de lege adoptat vineri de Guvern şi transmis Parlamentului pentru analiză...
16 martie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: