presedinte

Guy Verhofstadt – președintele Alianța Liberalilor și Democraților din Parlamentul European (ALDE), a făcut luni o vizită electorală în România. Aflată între două mari blocuri politice care-și dispută puterea în Parlamentul European (Popularii și Social-Democrații), ALDE speră că...
8 aprilie, 2014
Șeful statului a refuzat să promulge Legea parteneriatului public-privat și Legea privind reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, și le-a trimis înapoi președintelui Senatului, joi, pentru a fi reexaminate. Motivele returnării Legii privind reorganizarea Ministerului Agriculturii  Potrivit unnor...
9 ianuarie, 2014
Curtea Constituţională (CCR) a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, obiecția formulată de preşedintele Traian Băsescu în legătură cu legea ce reglementează reprezentarea României la Consiliul European. ”În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins,...
6 noiembrie, 2013
Alegerile din Germania l-au propulsat pe social-democratul Martin Schultz (foto), actualul preşedinte al Parlamentului European, într-o poziţie favorită pentru funcţia de candidat al Partidului Socialiştilor Europeni pentru a-i succede în funcţie lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,...
24 septembrie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a trimis azi Curţii Constituţionale (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea legii referendumului, modificare ce a coborât cvorumul refrrendumului la doar 30% din alegătorii cu drept de vot, anunţă...
21 septembrie, 2013
Managerul privat Sorin Mîndrutescu și-a anunțat, miercuri, demisia din funcțiile de președinte și de membru al Consiliului de Administratie al CFR SA, după numai cinci luni de mandat. Demisia a intrat în vigoare din 13 septembrie, potrivit unui...
18 septembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: