premier

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a declarat, sâmbătă, că societăţile franceze care vizează dezvoltarea investiţiilor lor în România au nevoie de siguranţă în ceea ce priveşte viitorul, deoarece incertitudinea este duşmanul investitorilor. „Pentru a dezvolta relaţiile economice...
14 iulie, 2012
„Din această seară, odată cu deciziile Curţii Constituţionale, toată acestă campanie de calomniere şi denigrare a României în care s-a vorbit de lovituri de stat, de acte neconstituţionale rămâne evident fără obiect (…) Toată campania odioasă de dezinformare...
9 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta a revenit asupra demiterii lui Gered Beatrix din funcţia de vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică şi a numit-o sâmbătă pe aceasta din nou în acelaşi post, potrivit unei decizii a şefului Guvernului, relateaz Agerpres....
7 iulie, 2012
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că dacă nu va fi demis la referendum şi dacă USL va câştiga alegerile legislative din toamnă, nu îl va mai desemna pe Victor Ponta prim-ministru. ”Dacă voi reveni la Cotroceni,...
6 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta a participat joi la Consiliul European de la Bruxelles în calitate de șef al delegației românești, la capătul unei dispute cu președintele Traian Băsescu. Mecanismul prin care premierul a devenit reprezentantul României este, însă, unul...
28 iunie, 2012
O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Cel care...
28 iunie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: