polonia

Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia au respins, joi, ideea modificării actualului Spaţiu Schengen, lansând o iniţiativă pentru menţinerea actualului sistem, anunță Reuters. Premierii celor patru state membre ale Grupului Vişegrad au lansat iniţiativa intitulată „Prietenii Schengen”, o realizare-cheie...
4 decembrie, 2015
Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat, joi, șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola (foto), transmite AFP. Reunită în cursul nopții de miercuri, comisia parlamentară...
19 noiembrie, 2015
Polonia nu va fi reprezentată la summitul UE privind migrația care va avea loc joi în Malta nici de președintele Andrzej Duda, nici de premierul în exercițiu Ewa Kopacz, anunţă AFP. Potrivit agenţiei de presă, premierul în exerciţiu...
11 noiembrie, 2015
România şi Polonia par să fi ajuns, marți, de acord asupra cooperării în dosarele importante ale momentului: rolul flancului estic al NATO, relaţia cu Rusia şi politicile de securitate europene și de vecinătate: securitatea energetică și criza migrației.  ...
3 noiembrie, 2015
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat marți că este necesară dezvoltarea infrastructurii astfel încât colaborarea economică cu România să fie și mai bună, arătând că în acest caz trebuie folosite fondurile europene. „Este și chestiunea colaborării economice dintre...
3 noiembrie, 2015
După alegerile de sâmbătă a devenit clar că polonezii doresc schimbarea, dar este posibil să nu le placă schimbarea de care vor avea parte, scrie Bloomberg. Este dificil să încadrezi noul partid de guvernământ din Polonia, Lege și...
28 octombrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: