Guvernatorii BCE vor analiza joi posibile soluții pentru sprijinirea zonei euro
Ședința de joi a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) se anunță una dificilă, având în vedere că evoluțiile economice din zona euro schimbă datele

Administratorii Băncii Naţionale a României (BNR) au decis, marți, păstrarea coordonatelor de politică monetară. Astfel, deciziile BNR sunt: Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la
Suprataxa privind bancile a provocat discutii aprinse. Chiar daca ar putea fi interpretata in registrul unei reglementari a ratelor la imprumuturi acordate clientilor non-bancari, lucrurile
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis menţinerea dobânzilor la nivelul actual, de 0% pentru principalele operaţiuni de refinanţare, 0,25% la facilitatea de creditare marginală şi
Păstrarea macrostabilităţii şi promovarea politicilor economice coerente sunt esenţiale pentru sustenabilitatea României,precum şi pentru parcursul european ţării, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a
Confirmarea tendinței de scădere a inflației a determinat decizia de marți a Băncii Naționale a României (BNR) de a menține rata dobânzii de politică monetară