Sondaj INSCOP: AUR crește, PNL se prăbușește, PSD încă în topul preferințelor electoratului
Cel mai recent sondaj realizat în luna iunie de către INSCOP arată că PSD se menține în fruntea clasamentulu intenției de vot, deși a pierdut

Peste 40 de lideri de organizații județene PNL au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze din funcția de președinte
PSD preia inițiativa pe chestiunea facturilor uriașe la energie și prezintă în ședința de luni a coaliției un pachet de măsuri pentru reducerea prețurilor la
Biroul Politic Național (BPN) al PNL a decis luni seară să înceapă negocierile cu PSD pentru formarea viitorului guvern. Decizia PNL vine la câteva ore
În primul număr al Cronicilor Curs de Guvernare, pornind de la experiența altor state care deveniseră membre ale Pieței Comune / Uniunii Europene având inițial
Biroul Politic Național al PNL (BPN – organism cu număr restrâns de decidenți) a hotărât marți seară să ”flexibilizeze” mandatul negociatorilor și să iasă din