Analiză The Economist: Câștigătorii anului 2022
Din punct de vedere financiar, 2022 a fost un an rău pentru aproape toată lumea. Inflația anuală de peste 10% în lumea bogată a redus

Rezerva Federală (Fed) din Statele Unite a majorat miercuri dobânzile cheie de politică monetară cu jumătate de punct procentual, semnalând că va continua să ”strângă”
Deși a avut o pondere de aproape trei ori mai mică la formarea PIB decât comerțul, sectorul informații și comunicații a generat 1,5 puncte procentuale
Datele semnal publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), a unei creșteri economice de 1,3% în trimestrul al treilea din 2022, față de T2
Economia românească ar urma să crească în acest an cu 4,6% față de nivelul înregistrat în anul precedent, însă industria și agricultura vor avea aport
Prezența statului în economie, așa cum se poate observa în toată Europa, va fi mai accentuată, din rațiuni ce țin de asigurarea nevoilor de bază: