Creșterea PIB pe 2013, reevaluată – accentul mutat dinspre industrie spre comerț
Datele publicate de Institutul Național de Statistică referitor la valoarea semidefinitivă a PIB pe anul 2013 arată o păstrare a creșterii economice la un nivel

Creșterea economică pe primele trei trimestre din acest an a fost de 2,8% pe serie brută și 3,1% pe serie ajustată sezonier (și utilizată pentru
Institutul Naţional de Statistică a anunţat miercuri că Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni cu 1,8% în
După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar
Produsul Intern Brut al României ar urma să crească cu peste 25% la valori în euro pe parcursul următorilor patru ani, potrivit prognozei de toamnă
Eurostat a dat publicităţii, vineri, datele “semnal” pentru trimestrul 3 2014 la nivel european, din care reiese că PIB ajustat sezonier a crescut, faţă de