Consumul individual efectiv al românilor: o comparație cu țările UE, dincolo de PIB pe locuitor
România a ajuns în 2014 la 57% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), conform datelor comunicate

Poziționarea capitalului autohton în raport cu capitalul străin este esențială în funcționarea unei economii naționale. Nu întâmplător, România îndeplinește 13 din cele 14 criterii de
Institutul Național de Statistică a confirmat creșterea economică de 3,6% pe trimestrul trei din acest an față de același trimestru din anul anterior și de
„La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate de Parlament şi de Guvern în anul 2015 pentru anul 2016 şi au
România, statul european care în trimestrul III din 2015 a înregistrat cea mai accentuată creştere economică din UE faţă de trimestrul anterior, țara care anul viitor
Bugetul pentru anul viitor a fost construit de fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, pe un deficit de 20,9 miliarde de lei, respectiv de 2,95%