Legea redevențelor – Finanțele anunță dezbatere publică în primul trimestru 2016
Ministrul de Finanțe, Anca Dragu, a declarat vineri că Finanţele intenţionează să lanseze în dezbatere publică proiectul de lege a redevenţelor în primul trimestru al

Petrolul s-a tranzacţionat la aproape cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani pe fondul speculaţiilor că OPEC, care a renunţat săptămâna trecută la cotele
La întâlnirea dintre Vladimir Putin și Barack Obama ce a avut loc duminică în capitala Turciei, președintele Federației Ruse a adus câteva imagini luate prin
Nu stiu ce impresie aveti, dar cand ma uit la piata petrolului si tarile exportatoare am imaginea unor pasageri panicati pe un vapor care incepe
Guvernele nu trebuie să mizeze pe un preț scăzut al petrolului pe termen lung, deoarece oferta s-ar putea diminua, de la jumătatea anului viitor, din
Preşedintele rafinăriei Lotos, a doua cea mai mare din Polonia, a declarat la începutul săptămânii că este interesat de petrolul saudit sau iranian, ca parte