pensii speciale

Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților sau orice altă formă de diminuare a acestora „contravine principiului independenței justiției”, în opinia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care amenință că va sesiza CCR și se va adresa forurilor internaționale. Ministrul...
17 iulie, 2019
Viitoarea taxă de solidaritate, anunțată după CEx PSD de luni, ar urma să se aplice nu doar pensiilor speciale, ci tuturor pensiilor mari, peste un anumit plafon care urmează să fie decis, a declarat marți, pentru HotNews, ministrul...
16 iulie, 2019
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ miercuri, cu un singur vot împotrivă, propunerea legislativă a PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu. Vineri, CSM a venit cu explicații, precizând că desființarea pensiilor magistraților ar afecta independența acestora....
12 aprilie, 2019
Parlamentari PSD, UDMR, PNL şi PMP vor ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să primească pensii speciale, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă urmând să fie suportat din bugetele locale ale UAT şi plătit de acestea,...
13 martie, 2018
Comisia de muncă din Senat a dat, marți, un raport negativ propunerii legislative pentru abrogarea pensiilor speciale, propunere depusă de USR. La vot, senatorii PNL și PMP s-au abținut. Depusă în octombrie 2017, propunerea legislativă vizează desființarea pensiilor...
27 februarie, 2018
Aberațiile au forme concrete, așa cum vom dovedi mai jos : Există ceva mai special decât o pensie specială ? Da: de exemplu două pensii speciale. Sau cumulul de pensii speciale. Care e diferența dintre un șofer la...
15 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: