parlamentul european

Parlamentul European solicită Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile și să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen. Solicitarea este inclusă într-o rezoluție adoptată vineri cu 520 voturi pentru, 86...
20 iunie, 2020
Parlamentul European a adoptat definitiv, joi, criteriile pentru definirea investițiilor verzi, fără a tranșa însă chestiunea ultrasensibilă a energiei nucleare, scrie AFP. În condițiile în care tranziția energetică se află în centrul strategiei de creștere a UE, noua...
18 iunie, 2020
Parlamentul European (PE) a acceptat poziţia Comisiei Europene conform căreia Covid-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători, ceea ce va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai relaxate şi mai puţin costisitoare...
12 iunie, 2020
Pentru prima dată în ultimii aproape 4 ani de discuții cu Marea Britanie instituțiile europene transmit mesaje contradictorii în negocierile Brexit. Michel Barnier, persoana mandatată de UE să negocieze în numele Uniunii cu guvernul de la Londra, transmite...
11 iunie, 2020
Parlamentul a aprobat vineri suma de 3 miliarde euro sub formă de împrumuturi pentru a ajuta țările vecine și partenere ale UE să facă față impactului COVID-19. Împrumuturile au atașate condiții favorabile de dobândă, rambursarea trebuie efectuată în...
16 mai, 2020
„Democrația și drepturile fundamentale sunt amenințate în Ungaria, afirmă majoritatea deputaților, îndemnând Comisia și Consiliul să protejeze cetățenii maghiari și statul de drept”, arată un comunicat transmis de Parlamentul European după o dezbatere ce a avut loc joi...
14 mai, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: