parlament

Lupta pentru viitorul premierului român Victor Ponta se mută în Parlament, unde acesta va încerca să se folosească de majoritatea pe care o deţine coaliţia aflată la putere pentru a lupta împotriva anchetei de corupţie şi unei moţiuni...
8 iunie, 2015
Potrivit declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta la începutul anului, noile Coduri- fiscal și de procedură fiscală- ar trebui să fie gata pe data de 1 iunie. Ar mai fi deci 7 zile în care documentele să iasă...
24 mai, 2015
George Maior şi Emil Hurezeanu au fost audiaţi şi au primit avizul pozitiv al comisiilor reunite de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Audierile celor doi au durat două ore şi jumătate, iar parlamentarii au luat o...
19 mai, 2015
Dumnezeu să-l odihnească pe Gil. Cu vocea aia a lui minunată cu tot. ”Cristi, nu mă pot băga oficial, mă termină ăștia. Dar vreau și pot să te ajut”. Unii îl cunoscuseră pe Gil Ioniță de pe scenă,...
19 mai, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, într-o scrisoare, aprobarea Parlamentului pentru amplasarea de trupe străine în România, pentru înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti, informează Mediafax....
18 mai, 2015
Președintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat televiziunii publice germane, că va ataca la Curtea Constituțională toate propunerile de modificare a Codului Penal, care se află în diferite etape ale dezbaterii parlamentare. ”Lupta împotriva corupției nu este...
17 mai, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: