Președintele trimite la reexaminare modificările aduse Legii CSM
Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare una dintre legile conținute de primul pachet pe Justiție – cea care se referă la organizarea și

Camera Deputaților, cameră decizională, a adoptat miercuri Legea Internshipului (273 pentru, 1 împotrivă, 2 abțineri). Scopul acestui act normativ este acela de a ușura tinerilor
Președintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului să reexamineze legea prin care a fost modificată Legea 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar. „Prin conținutul lor normativ,
Parlamentul a adoptat, miercuri, raportul Comisiei SIPA, în care se arată că declaraţiile persoanelor audiate au dus la concluzia că ministrul Justiţiei din 2005, Monica
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 181 de voturi „pentru” şi 87 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri, modificările la proiectul de lege privind executarea
Birourile permanente reunite au decis miercuri ca parcarea Palatului Parlamentului să poată fi utilizată sâmbătă, în ziua în care PSD va organiza un miting, de