Camera Comunelor a votat, cu majoritate de 210 voturi, amânarea datei Brexit. Ce urmează
Camera Comunelor a votat joi seara propunerea premierului Theresa May ca Brexit să fie amânat după data de 29 martie. Moțiunea, pe care Theresa May

Camera Deputaților și Senatul au adoptat miercuri, în plen reunit, raportul Comisiilor de specialitate la Legea bugetului în forma trimisă inițial la promulgare, practic respingând
Premierul britanic Theresa May înregistrează o nouă înfrângere în Parlament- Acordul Brexit a fost din nou respins marţi seară, de Camera Comunelor. Votul a fost
Conducerea Parlamentului a decis joi, în ședința Birourilor Permanete reunite, destituirea directorului general care se ocupa cu anchetarea modului în care s-au cheltuit banii publici
Constantin-Florin Mitulețu-Buică (foto), propunerea PSD, este noul președinte al Autorității Electorale Permanente. El a obținut miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, 252 de voturi pentru și 127
Administrația Prezidențială a anunțat joi că președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind Codul Fiscal. Preşedinţia susţine că între momentul emiterii de