parlament

Moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție a fost adoptată joi de Parlament, cu 238 voturi pentru (cu 5 mai multe decât minimum necesar), guvernul Vioricăi Dăncilă fiind astfel demis. Din totalul celor 464 de deputați și senatori, la...
10 octombrie, 2019
Calendarul citirii și dezbaterii moțiunii de cenzură, impus dimineață de PSD în Birourile Permanente, a fost respins la vot în plen. Ordinea de zi a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei parlamentari prezenți...
2 octombrie, 2019
Moţiunea de cenzură, iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă, a fost depusă marţi în Parlament. Intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, moțiunea de cenzură are 237 de semnături. Potrivit președintelui PNL, Ludovic...
1 octombrie, 2019
Curtea Supremă a Marii Britanii a anunţat marţi că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a lucrărilor Parlamentului de la Londra este ilegală. Cei 11 judecători au decis, în unanimitate, că demersul lui Boris Johnson de a-i cere...
24 septembrie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a respins joi și cea de-a treia solicitare a premierului Viorica Dăncilă de numire a unor miniștri și a transmis public că nu va numi niciun ministru până când premierul nu se prezintă în fața...
12 septembrie, 2019
Legea care împiedică ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord a fost adoptată vineri și de Camera Lorzilor, în aceeași variantă cu cea din Camera Comunelor, și va deveni efectivă luni, odată cu primirea avizului regal, scrie...
6 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: