paris

Poliţia franceză i-a identificat miercuri noaptea pe cei trei suspecţi pentru masacrul celor 12 jurnalişti francezi şi a unui poliţist de la săptămânalul Charlie Hebdo. Căutările pentru a-i găsi pe doi dintre ei continuă, în timp ce unul...
8 ianuarie, 2015
Ostatici şi victime la Lindt Chocolate Cafe din Sydney, în decembrie, apoi o demonstraţie masivă a organizaţiei Pegida la Dresda, împotriva „islamizării Occidentului” (scandându-se energic „Wir sind das Volk” (adică „Noi suntem poporul!”, întocmai ca la schimbarea lumii...
7 ianuarie, 2015
Franța e în doliu, iar Europa e șocată, după ce 3 bărbați mascați au năvălit miercuri, la ora 11.30, în sediul din Paris al publicației satirice Charlie Hebdo, omorând cu focuri de arme automate 12 persoane, inclusiv 2...
7 ianuarie, 2015
  Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris şi cel al Institutului Cultural Român se aflau câteva sute de persoane care au stat...
3 noiembrie, 2014
Directorul general al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, Ion Voicu, și alți directori din cadrul RADET sunt urmăriți penal pentru presupuse infracțiuni de corupție în legătură cu achiziții publice efectuate de Regie, a informat,...
25 iunie, 2013
Premierul Victor Ponta şi omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, au semnat, joi, la Paris, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România şi Franţa în 2008. Documentul reprezintă prelungirea foii de parcurs...
21 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: