parinti

Tinerii adulți din Italia nu mai au automat dreptul să primească bani din partea părinților, chiar dacă nu sunt independenți din punct de vedere financiar. Decizia a fost pronunțată de Curtea Supremă a Italiei într-un proces intentat de...
19 august, 2020
Premierul Ludovic Orban a anunțat joi că măsura de sprijinire a părinților care stau acasă cu copilul, în cazul închiderii școlii din cauza epidemiei de Covid-19 va fi continuată și în toamnă. Dacă ambii părinți lucrează, unul dintre...
6 august, 2020
Camera Deputaților a amendat miercuri OUG 30/2020, fiind introdusă prevederea ca părinții să poată beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor şi după încetarea stării de urgenţă, mai exact până la închiderea anului şcolar. Proiectul pleacă la promulgare,...
6 mai, 2020
Un număr de ​15 persoane sunt suspectate că au întreținut în mod repetat relații sexuale cu propriii copii și apoi au comercializat filmările urcându-le pe un site specializat, la dispoziția unor cetățeni americani, anunță Direcția de Investigare a...
3 decembrie, 2019
Strategia pentru educație parentală 2018 – 2020, supusă dezbaterii publice, a declanșat o serie de reacții dure pentru că nu are niciun specific românesc și sabotează valorile tradiționale, după cum acuză cei care și-au exprimat deja un punct...
9 iulie, 2018
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a derulat un studiu care a avut ca scop evaluarea atitudinilor și comportamentelor românilor cu privire la copiii lor, toate acestea prin prisma unor aspecte legate de creșterea și educarea...
1 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: