papa francisc

Papa Francisc a denunţat „nebunia războiului” în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, relatează EFE, potrivit Agerpres. La finalul slujbei, Suveranul Pontif a făcut...
10 aprilie, 2022
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat luni un nou mesaj de pace, îndemnând la ajutarea refugiaților ucraineni, victimele unui război declanșat de Rusia, împotriva unui stat suveran și independent, potrivit unui comunicat transmis de Patriarhie. “Încă de...
7 martie, 2022
Al doilea turneu european al președintelui SUA, Joe Biden, începe vineri la Roma, cu întâlniri cu Papa Francisc, președintele francez Emmanuel Macron și cu premierul italian Mario Draghi. Apoi va urma reuniunea grupului celor mai dezvoltate 20 de...
29 octombrie, 2021
Pentru a schimba modelul economic ar fi necesar să se introducă „venitul universal și reducerea zilei de muncă”, a afirmat Papa Francisc în mesajul video de la reuniunea „Mișcărilor Populare”. Acestea sunt doar două dintre măsurile pe care...
18 octombrie, 2021
Papa Francisc a avertizat luni, în timpul primei zile a vizitei sale în Slovacia,  împotriva concentrării excesive asupra drepturilor individuale și a războaielor culturale în detrimentul binelui comun, relatează Reuters. Suveranul pontif în vârstă de 84 de ani...
13 septembrie, 2021
Papa Francisc a îndemnat Ungaria să-și „deschidă brațele către toată lumea” într-o aparentă critică față de politicile anti-migraționiste ale lui Viktor Orban. Papa Francisc, aflat într-o vizită de patru zile în Ungaria şi Slovacia, a avertizat la Budapesta...
13 septembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: