”Mâna invizibilă”: Polonezii s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili
Mâncare gratuită, consultaţii psihologice, cursuri de limbi străine sau de yoga online pe gratis – mii de polonezi s-au lansat în iniţiative de întrajutorare –

UPDATE: Europa a depăşit miercuri Asia ca număr de decese cauzate de noul coronavirus, potrivit unei numărători realizate de AFP pe baza unor date oficiale,
Patronatele și sindicate reprezentative au anunțat miercuri încheierea unui parteneriat pentru combaterea efectelor pandemiei Covid-19, făcând apel la responsabilitate, acțiunea comună și coordonată și la
Producția industrială a celei de-a doua cea mai mare economie a lumii a scăzut cu 13,5% în ianuarie şi februarie, faţă de aceeași perioadă a
Comisia Europeană (CE) a anunțat care sunt instrumentele pe care le va folosi pentru atenuarea impactului socio-economic al pandemiei COVID-19, parte a răspunsului coordonat la
Preşedintele american Donald Trump a anunţat oficial, vineri seara, că declară stare de urgenţă naţională în SUA, ca urmare a expansiunii rapide a epidemiei coronavirusului