OECD: Ravagiile pe care le-a făcut criza Covid în segmentul IMM-urilor la nivel mondial
Peste un sfert (26%) din cele peste 30.000 de IMM-uri din întreaga lume care au participat la un sondaj OECD au declarat închiderea activității între

O reluare a creșterii numărului de cazuri de Covid-19 reprezintă ”riscul dominant” la adresa perspectivelor economice ale SUA, deoarece ar duce la o nouă închidere
Constrângerile bugetare și de funcționare a instituțiilor generate de pandemie au supus sistemul fiscal din România unor tensiuni semnificative, demonstrându-și limitele, notează compania internațională de
Mai mult de jumătate dintre consumatorii europeni (52%) intenționează să amâne cumpărarea unui vehicul nou și, în contextul pandemiei de COVID-19, susțin că îl vor
Zece milioane de copii s-ar putea să abandoneze pentru totdeauna școala, după întreruperea cursurilor din cauza pandemiei de Covid-19, conform unui raport al organizaţiei caritabile
Având în vedere că speranţele unei reveniri rapide din recesiunea economică indusă de pandemia coronavirus se disipă pe zi ce trece, factorii de decizie ar