Cum arată ”V”-urile UE la startul lui 2021: România – pe locul 5 ca revenire economică
România pornește de pe locul 5 între statele membre UE la startul anului 2021, în ceea ce privește perspectivele de revenire econimică la situația antepandemie.

Chiar dacă redresarea economiei va fi mai puternică decât este de așteptat în acest an, lumea va rămâne cu o „gaură” de circa 10 mii
România, la intrarea în pandemie – martie 2020: economia ar fi urmat să înregistreze un avans al PIB-ului de 4,1%, în condițiile în care toate
Anul 2020 a adus, pe lângă provocările de natură medicală și economică, numeroase reglementări care au adăugat complexitate mediului legislativ autohton, cu impact puternic asupra
Primul val al pandemiei de COVID-19 a eliminat aproximativ 6 milioane de locuri de muncă în Uniunea Europeană, iar lucrătorii pe perioade determinate, tinerii şi
NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, a raportat o creștere cu 60% a volumului total procesat în urma tranzacțiilor cu