Liderii europeni nu par dispuși să renunțe la puterile suplimentare obținute în pandemie – analiză CNN
Experții se tem că unii politicieni însetați de putere nu sunt foarte dispuși să renunțe la autoritatea lor aproape totală atunci când criza se va

În această săptămână, pentru a treia oară consecutiv, media contaminărilor zilnice din lume a scăyut pentru a treia oară consecutiv, până la 638.600 de contaminări,
Situația catastrofală la care a ajuns pandemia Covid-19 putea fi evitată, însă ezitările și slaba coordonare din prima perioadă de după identificarea noului coronavirus au
Dincolo de revenirea economică în V care se conturează la nivel național, trebuie remarcat că, potrivit datelor publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză,
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că Guvernul se va implica în campania de vaccinare și că, de săptămânna viitoare, miniștrii vor merge la centrele
Pandemia de COVID-19 a schimbat parțial comportamentul consumatorilor din piața auto. O parte dintre aceștia și-au amânat planurile de a achiziționa un autovehicul nou, iar