pagube

Pagubele cauzate de situația meteorologică de săptămâna trecută din Moldova s-ar putea ridica la câteva milioane de lei, iar acestea, din punctul de vedere al directorului general Electrica, Cătălin Stancu, vor trebui recunoscute de Autoritatea de Reglementare (ANRE)...
24 aprilie, 2017
Bănci din România se numără printre cele vizate de o grupare de hackeri vorbitori de limba rusă, care a reuşit să fure, începând din 2013, zeci de milioane de dolari din bănci din întreaga lume, relatează Wall Street...
16 februarie, 2015
România solicită Comisiei Europene peste 300 de milioane de euro, pentru acoperirea pagubelor provocate de fenomenele meteorologice extreme de la sfârşitul iernii 2013 – 2014, anunţă Agerpres. Autorităţile române au trimis Comisiei Europene o cerere pentru sprijin financiar...
5 aprilie, 2014
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat marţi că a denunţat contractul încheiat de producătorul de electricitate cu firma Energy Holding, din analize rezultând că acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei (circa...
24 iulie, 2012
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi SMURD au acordat duminică seară, în Capitală, 59 de consultaţii pe durata protestului, 26 de persoane fiind duse la spital, iar doi jandarmi şi un civil au rămas internaţi, a declarat managerul SABI,...
16 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: